Un sonet pe zi
SONETOTERAPIE 77
31 mai 2020
ULTIMA SILABĂ 
 
 
Când ultima silabă mă răpune,

Voi fi curând pe alte coridoare,

Ca trupul meu sleindu-se-n răcoare

Să-l răstignesc pe tânguiri de strune.



N-am nici un drept de gând sau de mustrare,

Doar să închin pornirile-mi nebune

Pe-altarul clipei ce etern apune,

Sorbind din lut o râncedă licoare.

Ce-ar mai putea făptura mea să facă,

Suită-n şea, cu pasul nestrunit,

Muşcând zăbala timpului, buimacă?



Nu pot pleca senin şi fericit.

Mă-ntorc în carnea de rodiri săracă

Şi-mi voi plăti păcatul înzecit.
(2004 – sonet nepublicat în volum)