RĂSTIMP NEBUN

Dacă întâi grăuntele nu moare,

Nici planta din pământ nu se iveşte.

Să smulg decis o hidră ce scânceşte

Şi rădăcina patimei ce doare,

Să frâng povara care-n umbră creşte,

Strânsoarea unei clipe trecătoare,

Iubirea de speranţă şi visare,

Desfrâul, răzbunarea ce loveşte,

Să risipesc stârnirile dorinţei 

Şi mângâierea pe-un tăiş s-o pun,

Să curm suflarea grea a neputinţei,

Neliniștitul vuiet să-l supun,

Ca să apară flacăra Fiinţei,

Vigoarea mea, într-un răstimp nebun.

(2004 – nepublicat)