Prea strâmt e locu-n camera trăirii!

Abia-mi pot duce mâna către gură

Ochi reci din storuri liniştea mi-o fură
Şi vaietul a gâtuit zefirii.

Doar până către ziduri se îndură
Să se întindă-n umbră trandafirii
Reci şovăieli în tainele privirii
Îmi sfâşie nădejdile cu ură.

Prăfoase molii rod brocart de vise
Şi carii au pătruns în gândul mut,
Să-nceţoşeze ploapele deschise.

Cu greu ridic opaiţul de lut,
Sparg geamul cuştii, cu mişcări decise

Și sorb răcoarea mărilor, tăcut.