SONETOTERAPIE 122
-text și interpretarea autorului-

PRINTRE GRĂDINI ARZÂND  

 

Printre grădini arzând îmi port povara,

Ferind-o de a iederei dogoare.

Săgeţi de foc se-mplântă în picioare

Din arc de greieri ce-au sfărmat vioara.

 

Zvârlit pe umeri, rugul de răcoare

Şi-a-nfipt în carnea tăbăcită gheara.

Îmi picură pe-un colţ de geană seara,

Când fructele au devenit amare.

 

Prin sângele de zmeură vegherea

Roteşte-n tâmplă timpul ca un fus.

Mi-au smuls din piept uimirile puterea

 

Şi m-au târât smintite-ntr-un apus.

Prelungi bejenii adâncesc durerea

Acelor vremuri ce-n etern s-au dus.