PRINTRE GRĂDINI ARZÂND
Printre grădini arzând îmi port povara,
Ferind-o de a iederei dogoare.
Săgeţi de foc se-mplântă în picioare
Din arc de greieri ce-au sfărmat vioara.
Zvârlit pe umeri, rugul de răcoare
Şi-a-nfipt în carnea tăbăcită gheara.
Îmi picură pe-un colţ de geană seara,
Când fructele au devenit amare.
Prin sângele de zmeură vegherea
Roteşte-n tâmplă timpul ca un fus.
Mi-au smuls din piept uimirile puterea
Şi m-au târât smintite-ntr-un apus.
Prelungi bejenii adâncesc durerea