SONETOTERAPIE 70
– text și interpretarea autorului –
24 mai 2020
AMPRENTĂ
Particulă-n oceanul de cuvinte,
Cât mi-aş dori să le găsesc măsura,
Să dau vocale-n praf stelar de-a dura
Și să le scot consoanelor un dinte!
Obscur pion, simțind în piept arsura,
Pe câmpul vast, sădit cu oseminte,
Cât aş lupta să le cioplesc morminte
Silabelor ce şi-au pierdut armura!
Inclus în val, doar truda mă mai scoate
La ţărmul blând pe care-l prețuiesc.
Nescrise legi în mine dau din coate.
De-aş vrea tot rostul limbii ce-o vorbesc
Să îl adun, va trebui-ntre toate
Întâi pe mine să mă cuceresc.
(2004 – sonet nepublicat în volum)