SONETOTERAPIE 112
– text și interpretarea autorului –
ÎMI UIT CUVÂNTUL
Îmi uit cuvântul. Te ating cu gura,
De la picioare aplecat spre pleoape.
Străbat câmpii şi nu las să îmi scape
Cuibare moi ce-mi înteţesc arsura.
Dau de scânteia pulpelor aproape
Şi-mi prăvălesc dorinţele de-a dura
Spre pârgul vieţii năucind făptura,
Într-un afund de patimi să se-adape.
La sâni trufaşi mi se opreşte lutul,
La sfârcul poftei ce s-a-nfipt în lan
Şi urc năvalnic, pârjolind ţinutul
Nădejdilor de-nvolburat vulcan.
Când buzele îşi vor topi sărutul,
Cobor în tine, roditor liman.
