SONETOTERAPIE 112
– text și interpretarea autorului –

ÎMI UIT CUVÂNTUL

 

     

 Îmi uit cuvântul. Te ating cu gura,

De la picioare aplecat spre pleoape.

Străbat câmpii şi nu las să îmi scape

Cuibare moi ce-mi înteţesc arsura.

 

Dau de scânteia pulpelor aproape
Şi-mi prăvălesc dorinţele de-a dura

Spre pârgul vieţii năucind făptura,

Într-un afund de patimi să se-adape.

 

La sâni trufaşi mi se opreşte lutul,

La sfârcul poftei ce s-a-nfipt în lan

Şi urc năvalnic, pârjolind ţinutul

 

Nădejdilor de-nvolburat vulcan.

Când buzele îşi vor topi sărutul,

Cobor în tine, roditor liman.