Dacă-nţelegi pământul, peste toate,
Ca pe-un grăunte de nisip din slavă,
S-ar mai putea, pe-a vremurilor lavă,


Să poţi curma meschina vanitate.

Mă lauzi pentru rima mea jilavă
Ce-şi caută temeiul dând din coate
Şi-n mine cresc speranţe că se poate
Să mă ridic mai mult cu o octavă.

Dar ce sunt eu? Măruntă creatură
În smârcuri de-ntuneric devorat,
Un verb steril, trăind prin sinecură,

Molar scălâmb, ştirbit şi cariat.
Abia acum, umil şi fără ură,
Pot să mai sper că voi trăi curat. 
 
(2004 – nepublicat)