SONETOTERAPIE 116
– text și interpretarea autorului –
 
BRAȘOV – muntele Tâmpa (1)

 

 

Aş nimeri cu ochi închişi cărarea.

Străjeri trufaşi de arbori scriu conturul

Înaltului ce-a despicat azurul

Şi mi-a-nvelit în straie verzi visarea.

 

Mă plec mereu să-i potrivesc condurul

Pădurii-n care-mi fac ades intrarea,

Iar ea îmi dă mărinimos iertarea

Strângând în jurul patimilor şnurul.

 

Cetatea-şi suie ziduri în tăcere,

Să le măsor cu pasu-n dimineţi.

Potecile sunt sângerânde-artere

 

Pe care calcă-nfriguraţi drumeţi.

Braşovul vechi, trezit de-o adiere,

Azvârle-n trupul muntelui săgeţi.